Rapid București – FC Argeș Pitești este primul joc care se va disputa în această ediţie a play-off-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin. Prima confruntare din sferturi dintre cele două este programată miercuri, 12 aprilie, de la ora 18.00 (Digisport 2, Prima Sport 3 și FRB TV), pe terenul formației din Capitală.
„Giuleștenii“ au câștigat ambele partide directe disputate în acest an. Mai întâi, ocupanta locului al treilea s-a impus cu scorul de 74-63 în Trivale, apoi în retur a triumfat în propriul fief cu 72-62.
Rapid a avut mari emoţii privind clasarea pe poziţia a 3-a în play-off, având în vedere seria „neagră“ adunată în Top 10. Totuşi, trupa lui Costescu și-a revenit pe finalul fazei secunde şi a reuşit în cele din urmă să-și păstreze poziţia din clasament. De partea cealaltă, FC Argeş a încheiat Top 10 pe locul al 6-lea, la egalitate cu SCMU Craiova, dar cu avantajul rezultatelor directe.
Mitrovic: „Putem răspunde prin dăruire pe teren“
Înainte de startul duelului, Milan Mitrovic, tehnicianul Piteştiului a vorbit despre această serie care debutează în fieful Rapidului. Totodată, acesta a punctat faptul că elevii săi sunt pregătiţi şi motivaţi pentru ceea ce va urma.
„Play-off-ul reprezintă o altă competiție. Ne bucurăm că am ajuns aici, deși suntem conștienți că puteam realiza un rezultat mai bun în faza precedentă. Mulți nu ne-au acordat mari șanse în TOP 10, dar asta pot spune că a motivat grupul de jucători. Eu mereu le-am explicat că nu valoarea joacă pe teren, ci dorința și pasiunea. Dacă evoluezi cu o astfel de abordare, e greu să pierzi. Pe de altă parte, campionatul României a crescut valoric și avem echipe foarte bune, precum Cluj, Oradea, Voluntari sau Rapid.
Avem în față o serie dificilă. Nu facem calcule. Știm că nu plecăm cu prima șansă, dar suntem pregătiți să jucăm de la egal la egal cu Rapid. Întâlnim o echipă extrem de puternică, ce s-a întărit cu doi jucători foarte buni. Conger și Threatt au adus un mare plus. Pe lângă ei, lotul include străini experimentați, un Stone exploziv și alți jucători români periculoși. Cum am spus mai sus, cred că putem răspunde prin dăruire pe teren. Vrem să ne întoarcem la Pitești cu cel puțin o victorie“, a spus antrenorul Milan Mitrovic, pentru
pagina oficială de Facebook a lui FC Argeş Piteşti.