Dan Șucu și Victor Angelescu, finanțatorii Rapidului, au achitat datoria de 600.000 de euro către Julio Cesar, după ce FIFA a dat interdicție la transferuri giuleștenilor.
Astfel, pentru a putea legitima jucători în continuare, Rapidul era obligat să plătească suma mai sus menționată, deși aparținea vechii societăți.
„RAPID A PLĂTIT BANII CĂTRE JULIO CESAR
Demersurile clubului nostru din fața Tribunalului Federal Elvețian, având ca scop anularea deciziei TAS din cauza Julio Cesar, continuă.
Însă, deoarece soluționarea acestei căi de atac nu se mai poate face până la începerea campionatului, conducerea împreună cu acționarii au decis să nu mai lase activitatea sportivă din cadrul clubului să fie afectată de această problemă exclusiv juridică.
Astfel, în cursul zilei de vineri au fost achitate datoriile fostului club Rapid către Julio Cesar, FIFA acordând un termen scurt pentru confirmarea plăților, urmând a ridica interdicția de a legitima jucători în cursul acestei săptămâni.
Odată cu definitivarea legitimării noilor jucători, clubul nostru nu va mai face alte comentarii pe această temă, decât după soluționarea definitivă a cauzei”, a fost anunțul Rapidului.