Rareș Ilie, atacantul în vârstă de 19 ani transferat de la Rapid, a fost prezentat oficial la Nice.
Kasper Schmeichel, Mattia Viti, Beka Beka, Ramsey și Rareș Ilie au fost prezentați oficial la Nice în cadrul unei conferințe de presă susținută în cursul zilei de vineri.
Jucătorul adus de la Rapid va purta tricoul cu numărul 18 la Nice.
Rareș Ilie a fost prezentat oficial la Nice! Primele declarații
Acesta a oferit și câteva declarații cu privire la impactul cu fotbalul francez și cu noii săi colegi.
„Tatăl meu s-a ocupat de tot. Am știut doar când mutarea era deja făcută. Știam că antrenorul mă vrea aici. Detaliile le știe doar tatăl meu, eu mă concentrez doar pe fotbal.
Am găsit o echipă bună, colegii m-au primit foarte bine, chiar mai bine decât mă așteptam. Mi-am făcut prietenii. Orașul e frumos. Acum sunt concentrat pe începutul de sezon.
Am urmărit câteva meciuri din Ligue 1 la televizor, în România. Cunoșteam câțiva jucători precum Dante, e unul dintre cei mai experimentați jucători, eu sunt tânăr. De când am ajuns aici am aflat mai multe despre istoria clubului și am descoperit un club extraordinar”, a spus Rareș Ilie, la conferința de presă.