Andreea Priasacariu (328 WTA) a intrat în circuitul echipei de Fed Cup a României, însă a vorbit și despre cum le vede pe colegele sale din tenis despre care spune că este dezamăgită.
Frumoasa sportivă din România a făcut mai multe dezvăluiri interesante din vestiarul jucătoarelor de tenis și nu s-a ferit să spună că „toate bârfesc pe la spate”.
Românca face dezvăluiri incendiare din tenisul feminin! „Toate bârfesc” Ce spune despre Simona Halep
„Știți cum e? Am realizat în ultima perioadă că prieteniile astea în tenis sunt de fapt o vrăjeală, mă scuzați de exprimare! Toate te bârfesc pe la spate, toate au o părere pe care le este frică să o expună în față… Până la urmă sunt doar amice. Noi ne înțelegem bine pentru că trebuie să ne înțelegem bine în afara terenului. Ceea ce eu înainte nu o vedeam așa! Eu îmi doream prietene și nu aveți idee de câte ori mi-am luat-o în freză pe treaba asta cu prieteniile.
De ce? Pentru că eu voiam să mă apropii ca persoană, sufletește, de cineva, dar am uitat că avem același job! Iar când ai același job intervine și egoismul acela și invidia profesională. Dar eu nu le simțeam și nici acum nu le simt. Dar unele le simt, așa că am trecut peste faza asta și am realizat că cel mai frumos e să ai prieteni băieți, pentru că nu are ce să se întâmple rău cu băieții”, aspus Andreea Prisacariu, la TVR Iași.
Ce spune despre Simona Halep
Andreea Prisacariu are însă o părere foarte bună despre compatrioata Simona Halep, fost lider WTA.
„Este o persoană foarte interesantă! Este foarte zâmbăreață, plină de viață. De fiecare dată când am văzut-o, mereu a fost așa. E foarte deschisă să vorbească, să comunice. Eu mereu m-am simțit bine s-o văd jucând. Îți dă o altă stare, pentru că la ea totul este natural.
Și nu prea am cum să o descriu, pentru că toată lumea știe deja că este foarte importantă pentru țara noastră, dacă nu cea mai importantă jucătoare. Și atletă, nu doar jucătoare, din toate sporturile. Prin urmare, va avea respectul meu toată viața”, a adăugat Andreea Prisacariu.