Raul Feher e singurul român care joacă pentru Inter Club d’Escaldes, adversara celor de la CFR Cluj din turul doi preliminar din Conference League.
Fotbalistul român îi avertizează pe elevii lui Dan Petrescu.
„Chiar îți spuneam data trecută, cum ar fi să ne întâlnim cu CFR Cluj în Conference League… O, abia aștept să joc la Cluj! Pentru mine va fi ceva foarte special, voi fi practic lângă casă și la meci vor veni vreo 30 de rude și prieteni, care vor fi galeria noastră, pentru că din Andorra nu știu să vină suporteri.
Adversarii noștri de la CFR au mai pierdut în fața unor echipe mici, niciodată nu se știe… Ne place să jucăm împotriva celor mai puternici decât noi, vom da 200% cu toții, vom alerga dublu și, cu puțină șansă acum, putem să dăm lovitura în meciul retur”, a declarat Raul Feher, conform Sport.ro.
Returul, mai important decât turul?!
Feher e convins că diferența se poate face la partida retur de miercurea viitoare.
„Returul din Andorra va fi foarte dificil pentru CFR. Se joacă la înălțime, stadionul este pe la 800 de metri, nu cred că ajunge până la 1.000, dar se simte altitudinea prima oară când vii să joci: obosești repede, respiri greu, îți simți picioarele grele… Plus drumul până în Andorra, plus faptul că terenul de fotbal de aici este mai mic…”, a mai spus Feher pentru sursa citată.