Sepsi OSK este cea de-a treia semifinalistă în Cupa României! Formația antrenată de Cristiano Bergodi a câștigat cu CS Mioveni, scor 4-1 și astfel ajunge în „careul de ași“ al competiției.
Deși e ultima în Liga 1, echipa lui Dică i-a făcut față formației aflate pe locul 6 în play-off timp de 45 de minute. Momentul decisiv al partidei s-a petrecut în prelungirile reprizei, când Vlad Pop a încasat cartonașul roșu direct după ce l-a lovit pe Ștefănescu fără minge.
În repriza a doua au venit și golurile, așa cum era de așteptat. Oaspeții au rămas descoperiți, iar trupa lui Bergodi a profitat din plin în cele 45 de minute rămase de jucat. Ion Gheorghe a lovit primul (min 54), iar Cosmin Matei a dus scorul la 2-0 în minutul 69. În 10 oameni, Mioveni a început să spere pe final după reușita lui Rădescu (min 75), dar gazdele s-au aruncat iar în atac și au mai „mușcat“ de două ori. Cosmin Matei a făcut „dubla” în minutul 90, iar Tudorie a înscris la ultima fază (min 90+5).
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Ciobotariu, Tamas, Ispas – Papa, Rodriguez – Ștefănescu, Matei, I. Gheorghe – Rondon. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Mioveni: Greab – Garutti, Mboumbouni, Balaur – Sno, Pop, Lepistu, Toma, Garbellotto – Rusu, Benchaib. Antrenor: Nicolae Dică.
Sepsi va juca în semifinalele Cupei României cu învingătoarea partidei dintre CFR Cluj și FC Argeș. În cealaltă semifinală se întâlnesc Universitatea Cluj și UTA.
Poate te interesează: Superliga / Programul meciurilor din runda a 3-a din play-off şi play-out