Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat CUpa României după ce a învins-o în finala disputată pe Giulești pe FC Voluntari, scor 2-1. Covăsnenii obțin astfel primul trofeu din istorie.
Înființată de doar 11 ani, Sepsi s-a impus prin dubla lui Marius Ștefănescu (23 de ani), care a fost într-o zi de excepție. Astfel, Sepsi s-a calificat în Conference League și nu va mai juca la baraj, în schimb acolo se vor întâlni Universitatea Craiova și FC Botoșani.
„A fost o seară magnifică. Suntem foarte fericiți, ne bucurăm că am câștigat Cupa. E normal să mă gândesc la națională, dacă mă cheamă Mister am să merg cu drag. În această seară am salvat întreg sezonul. E un moment istoric pentru mine și pentru Sepsi. O să rămânem în istorie”, a spus Marius Ștefănescu.
Cristiano Bergodi a scris istorie cu Sepsi!
„A fost o seară foarte frumoasă! Echipa a jucat foarte bine mai ales în prima repriză și acolo s-a decis meciul. Am avut emoții doar pe final. Am jucat perfect în prima repriză, apoi ne-am apărat bine. Vreau să-mi felicit staff-ul, pe băieți, au fost extraordinari. A fost presiune, pentru că Sepsi mai jucase o finală. N-a fost ușor, dar băieții merită Cupa.
Am ajuns și în Europa, sezonul s-a încheiat într-o manieră extraordinară. Am câștigat și play-out-ul, e foarte frumos. Probabil că obiectivul va fi play-off-ul în sezonul viitor, dar campionatul va fi foarte greu. În zece minute ne-am înțeles. Am un grup unit, mi-au dat disponibilitate maximă. Am o relație excelentă cu cei din club și sunt lăsat să-mi fac treaba. Sunt bucuros că am adunat 17 ani în România”, a declarat și Cristiano Bergodi, antrenorul lui Sepsi.