Gigi Becali l-a dorit în trecut pe Alin Șeroni (35 de ani), actualul fundaș de la FC Botoșani, despre care patronul moldovenilor avea să-l umilească în public.
„Dacă Șeroni mai vine de două ori băut la meci, trebuie să joace altcineva!”, spunea afaceristul, după un meci pierdut de botoșăneni, pe teren propriu, în fața Rapidului.
Situația reală a jucătorului pe care-l voia Gigi Becali: „Nu cu băutura avea probleme, ci cu jocurile de noroc”
Totuși, se pare că viciul lui Alin Șeroni n-a fost niciodată alcoolul, ci jocurile de noroc, după cum susține Gabriel Vașvari (36 de ani), care a fost coleg cu Șeroni la FC Botoșani.
„Alin nu era un consumator de alcool, sincer vă spun. El avea altă manie, cu jocurile de noroc, dar am înțeles că a trecut și peste asta. Șeroni e un tip pe care dacă îl ai în vestiar, nu ai cum să nu ai bună dispoziție.
Are pe coapsa piciorului drept sau stâng, nu mai țin minte exact, un punctuleț. L-am întrebat ce e cu punctulețul ăla. Mi-a zis că a vrut să încerce aparatul de tatuat, să vadă dacă merge. Are mai multe tatuaje ciudățele, dar e un băiat cu inimă mare”, a spus Gabriel Vașvari la GSP.