Farul Constanța a învins-o sâmbătă seară pe Universitatea Craiova, scor 3-2, și e sigură că va încheia runda cu numărul 3 din play-off pe primul loc. De partea cealaltă, oltenii lui Neagoe și-au cam luat gândul de la titlu și sunt nevoiți să lupte în continuare pentru un loc de cupă europeană.
Primii au lovit craiovenii, prin Koljic, în minutul 9. Gazdele au ripostat prompt, iar Louis Munteanu a finalizat pentru 1-1 în minutul 19. A urmat cea mai controversată fază a partidei. Chemat de Chivulete la monitorul de la margine, „centralul” Cojocaru a dictat o lovitură de la 11 metri pentru Farul. Tânărul portar al Universității, Popescu, a ghicit execuția lui Denis Alibec, iar la cabine s-a intrat cu 1-1.
Repriza secundă a avut o desfășurare similară. Cîmpanu, introdus inspirat de Neagoe, a finalizat în minutul 48 și își aducea echipa în avantaj pe tabelă. Imediat apoi, în minutul 54, Grameni a trimis un șut din afara careului, fără speranțe pentru Popescu. Portarul Craiovei n-a mai fost la fel de inspirat și în minutul 82. Un nou penalty obținut de lider, de această dată alt executant, Larie, care a transformat cu „sânge rece” și a dus echipa sa mai aproape de titlu în Superligă.
Farul: Aioani – Boli (’78, D. Sîrbu), Larie, Kiki, Borza (’65, Marins) – Artean, Nedelcu, Grameni (’78, Casap) – Alibec, L. Munteanu (’78, Sali), Mazilu (’66, Mateus). Antrenor: Gică Hagi.
Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Silva, Ndong – Crețu, Mateiu, Căpățînă (’46, Roguljic) – Baiaram (’46, Cîmpanu), Koljic (’62, Markovic), Ivan (’80, Rivaldinho). Antrenor: Eugen Neagoe.
Farul rămâne lider și după runda a treia, cu 39 de puncte. Universitatea rămâne pe patru, cu 29 de puncte.
Poate te interesează: Superliga / Voluntari și UTA, mai mult încurcate de remiza directă