FC Rapid întâlneşte FCSB, duminică, de la ora 20.30, pe Stadionul Rapid-Giuleşti, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a Superligii.
Antrenorul formației din Giulești, Adrian Mutu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa trebuie să facă orice pentru a câştiga derby-ul cu FCSB şi a-şi reveni. Rapid este singura echipă din play-off fără victorie, iar acest lucru îl neliniștește teribil pe „briliant“.
„Este un derby, un meci foarte important pentru noi, pentru că venim după două înfrângeri. Trebuie să facem orice să câştigăm cu FCSB şi să ne revenim. FCSB e o echipă în formă, dar nu o să vorbesc mai mult despre adversari. Sper să fie un derby spectaculos şi să câştigăm cele trei puncte. Este un meci special pentru Rapid, va fi un joc disputat, cu spectacol şi în tribune. Aşa că sperăm să se încheie şi cu victoria Rapidului“, a declarat Mutu, citat de Agerpres.
Presiune este, dar nu demisionează
Mutu a simţit că a crescut presiunea în această săptămână, însă a subliniat că lucrurile s-au clarificat. Acesta susţine că este un antrenor profesionist şi nu va demisiona după două înfrângeri.
„A fost o săptămână grea, nu pot să zic că a fost uşoară. Presiune era şi înainte, dar săptămâna asta a fost ceva mai mare. Cam ca atunci când am venit la Rapid. Lucrurile între mine şi club sunt clare. Şi de asemenea cred că am clarificat lucrurile şi cu Liviu (n.r. – Liviu Ungureanu, liderul galeriei echipei Rapid) după discuţia pe care am avut-o. Eu consider că am realizat ce am promis atunci când am venit la echipă. Bineînţeles că pretenţiile au crescut şi aşteptările sunt mult mai mari şi de aceea şi noi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor. Ştiu că galeria noastră e pătimaşă, pune mult suflet, de aceea trebuie să facem acelaşi lucru şi noi. Rapid cred că e pe traiectoria corectă, de când a promovat a crescut de la an la an. Iar în sezonul următor, când vom fi în anul centenarului, atunci ne vom lupta la titlu. Şi bineînţeles că pentru acest lucru avem nevoie de transferuri, iar echipa va fi îmbunătăţită pentru că vom avea nevoie de jucători mult mai puternici.
Eu am înţeles supărarea suporterilor după înfrângerea de la Craiova. Normal că şi eu sunt supărat pe situaţie pentru că nu-mi convine să aud că suporterii îmi cer demisia, mai ales că ştiu cât am muncit de când am venit la Rapid. Am dat sută la sută, sunt profesionist, sunt un antrenor serios şi cred că am demonstrat asta tuturor. Şi bineînţeles, atunci când ajungi în play-off, lucru pentru care ne-am luptat tot anul, nu o să renunţ acum după două înfrângeri. Eu încerc să găsesc soluţii să redresez echipa pentru a putea câştiga derby-ul cu FCSB. Valoarea tuturor se vede sub presiune, în momentele grele. Eu sunt sigur că vom da sută la sută şi vom câştiga acest meci“, a mai punctat tehnicianul Rapidului.