Neluțu Varga a anunțat că tocmai a stabilit cu Dan Petrescu să continue la cârma lui CFR Cluj, deși în zilele trecute patronul campioanei era gata să-l trimită la plimbare pe tehnician.
„Am vorbit acum la telefon cu Dan Petrescu, e doar răcit, nu are Covid… El mi-a spus că joi o să fie la antrenament. Nu mai discutăm de plecare, e caz închis. Rămâne la CFR! Avem nevoie de rezultate, de munca lui și a echipei, nu să facem circ la televizor”, a spus Neluțu Varga pentru Fanatik.
Neluțu Varga era foarte supărat pe Dan Petrescu zilele trecute!
Declarațiile lui Neluțu Varga din zilele trecute lăsau să se creadă că Dan Petrescu va părăsi formația din Gruia.
„Suntem pe minus cu zeci de milioane, nu cu două. Se joacă foarte urât, a pierdut cu echipe foarte slabe. Eu nu i-am redus lui bugetul, am redus greșelile pe care le-a făcut el. A adus jucători de proastă calitate, pe care îi plăteam cu 40-50.000 de euro pe lună”, spunea Nelu Varga despre Dan Petrescu în urmă cu două zile.