U BT Cluj-Napoca are 2-0 la general cu Rapid București în semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin. După 78-61 în meciul de marți seara, astăzi, tot la Cluj, ardelenii s-au impus cu scorul de 77-55. Băieții lui Mihai Silvășan mai au nevoie de o singură victorie pentru a se califica într-o nouă finală.
Meciul din Sala „Horia Demian” a fost dominat de la un capăt la altul de alb-negrii. 42-22 la pauza mare, cu două sferturi încheiate cu același scor (21-11). Diferența a crescut și mai mult în actul al treilea astfel că înainte de ultimele 10 minute de joc a fost 67-39. La adăpostul avantajului de pe tabelă, clujenii au redus din motoare, pentru 77-55 la final.
De la U-BT, Karel Guzman a terminat cu 14 puncte și 6 recuperări, Kasey Shepherd a avut 13 puncte și 4 recuperări, iar Leo Meindl a adăugat 11 puncte. În replică, Josip Bilinovac (13 puncte, 6 recuperări) și Tyler Stone (10 puncte) au fost cei mai buni din tabăra giuleșteană.
Meciul al treilea se va desfășura miercuri, 3 mai, în Sala Rapid din Capitală, începând cu ora 19:00.