Adrian Ilie, fost jucător la Steaua, a vorbit despre situația lui Octavian Popescu, atacantul în vârstă de 19 ani de la FCSB.
Fostul fotbalist este de părere că Octavian Popescu nu are șanse să devină un jucător important pentru fotbalul românesc.
Vești proaste pentru Gigi Becali și FCSB! Ce se întâmplă cu Octavian Popescu
„După părerea mea, nu este într-o scădere de formă, cred că nu mai joacă fotbal în acest moment. Ar trebui să discute cineva de la club cu el, pentru că talent se vede că are, dar trebuie să-l echilibreze cumva… Cu muncă şi tactică…
Faci o fază în careu, o pierzi şi nu faci defensiv nimic. L-am urmărit cu atenţie la câteva meciuri, şi la echipă naţională atunci când a jucat, şi nu este normal ca un fotbalist aşa de tânăr să aibă o atitudine defensivă, mai ales că joacă în atac.
Când primeşte mingea, face o preluare în lateral, nu în faţă cum ar fi normal. Înseamnă că nu mai are încredere în el.
Şi dacă în timpul meciului îi iese un dribling, începe să-l repete şi pe al doilea, iar dacă nu i-a ieşit o ia de la capăt în aceeaşi linie. E din ce în ce mai mare lipsa de încredere. Dacă în România ai probleme, ce faci la alt nivel?
L-am urmărit special la meciul cu Finlanda de la echipa națională. Special m-am uitat, pentru că m-au sunat ca să le dau o părere de-a mea undeva de afară, o echipă… M-au sunat de la o echipă din Spania, ca să le spun ce văd eu la acel jucător. E o echipă din Primera, din primele 4. În sensul în care au terminat anul trecut, nu anul ăsta, că… S-ar putea să fie Atletico.
Azi dacă aș da un răspuns… Nu! Nu cred (n.r.- dacă va putea ajunge un fotbalist important)! Nu pentru că nu e în formă, ci, după cum a zis și Gigi Becali, am impresia că a uitat să mai joace fotbal. Ca și cum în momentul de față el este din nou la copii și juniori. A uitat parcă elementele de bază.
A avut o perioadă foarte bună acum ceva timp, în care îi ieșeau cam toate lucrurile… Este însă genul puțin umflat de presă, iar toate lucrurile veneau de la sine. S-a dovedit după aceea că nu era chiar așa…
După părerea mea, nu este într-o scădere de formă, cred că nu mai joacă fotbal în acest moment. Ar trebui să discute cineva de la club cu el, pentru că talent se vede că are, dar trebuie să-l echilibreze cumva…”, a spus Adrian Ilie, potrivit Fanatik.