Vinicius Junior, extrema stânga în vârstă de 21 de ani de la Real Madrid, a reușit primul său hat-trick pentru gruparea spaniolă, în meciul cu Levante.
Real Madrid și Levante au jucat joi seara, în etapa cu numărul 36 din La Liga, iar campioana s-a impus cu scorul de 6-0.
Pentru madrileni au marcat Mendy, în minutul 13, Benzema, în minutul 19, Rodrygo, în minutul 34, și apoi a urmat hat-trick-ul lui Vinicius, în minutele 45, 68, respectiv 83.
Vinicius Junior a reușit primul hat-trick pentru Real Madrid! Brazilianul, în extaz după meciul cu Levante
La finalul acestei partide, tânărul brazilian a fost extrem de fericit și a dezvăluit ce dialog a avut cu antrenorul Carlo Ancelotti, după meci. Totodată, acesta a vorbit și despre legătura cu Karim Benzema.
„Primul meu hat-trick. După acest sezon frumos pe care îl fac, toată lumea mă ajută foarte mult. Antrenorul mi-a dat mai mult timp azi pentru a putea marca al treilea gol. Sunt foarte mulțumit de primul meu hat-trick și de jocul de astăzi. Ne-am distrat foarte mult pe Bernabeu în acest sezon. Ne pregătim pentru finală.
M-a întrebat (n.r. Carlo Ancelotti) dacă vreau să ies să primesc ovația fanilor, dar i-am spus să mă lase să mai stau puțin pentru că am avut ocazia să fac primul meu hat-trick și sunt foarte fericit.
Legătura cu Karim a fost foarte bună tot sezonul. Sper să continui așa până se va retrage Karim Benzema, care cu siguranță se va retrage la Real Madrid. Are un sezon grozav și sper să-l încheie cu Balonul de Aur”, a spus Vinicius Junior, după meciul cu Levante, potrivit publicației spaniole AS.
- 17 goluri în 34 de meciuri a reușit să înscrie Vinicius Junior pentru Real Madrid în acest sezon din La Liga.
- 100 de milioane de euro este cota de piață a lui Vinicius Junior, potrivit Transfermarkt.